Astăzi este o zi specială în care ar trebui să ne gândim la evenimentele care s-au desfășurat acum 36 de ani. Acum vreo 18 ani am ieșit pentru prima oară din țară singur (fără părinți) și, la vamă, în timp ce așteptam să ne vină rândul, eu cu un prieten fumam pe graniță și țopăiam de pe un picior pe altul ba în România, ba în Ungaria și vorbeam că părinții noștri nu își permiteau asemenea activitate prostească. În dec. 2025 am trecut pentru prima oară granița fără a fi oprit la vamă. Părinții noștri nici nu visau la așa ceva. Faptul că acum pot scrie aceste rânduri sau cam orice prostie (legală) îmi trece prin cap și multe alte asemenea exemple, probabil nu erau posibile fără evenimentele din decembrie 1989.
Am prins perioada dinainte și eram destul de mare cât să le notez și acum să le judec. Și pot judeca importanța covârșitoare a acelor evenimente. Evenimente la care merită să te gândești o zi în fiecare an. Nu de alta dar majoritatea suntem mesajul din imaginea de mai sus.
Cea mai potrivită metodă pe care am găsit-o anul acesta să îmi aduc umila contribuție la comemorarea Revoluției din '89 și la omagierea eroilor care au plătit prețul suprem pentru o lume mai bună este o mică galerie foto de la două expoziții din Timișoara. Galeria foto este generică. Pentru detalii mergeți și vizitați-le dacă nu ați fost. Una este permanentă iar cealaltă temporară.
Prima este cea de la Memorialul Revoluției din Timișoara. Este interesantă, te bagă în atmosferă, mai ales dacă ai trăit evenimentele. Inclusiv mirosul de mucegai contribuie masiv la această atmosferă. Din păcate.
Ce-a de-a doua expoziție a fost organizată la Iulius Mall. Expoziție nu foarte impresionantă, nici ca mărime, nici ca și conținut dar în calea tuturor vizitatorilor așa că merită menționată.
Dacă aș putea, aș transmite eroilor Revoluției să se odihnească liniștiți că copiii lor chiar sunt liberi!
MEMORIALUL REVOLUȚIEI










































O bucată din zidul Berlinului este o piesă care completează bine locația.


Iar aceasta este tot un fel de istorie. Necuvântătoare la propriu
EXPOZIȚIA ALIMENTARA






Surse:
1. Timișoara retrăiește începuturile libertății: expoziție și lansări editoriale la Memorialul Revoluției - Tion
2. Expoziția „Epoca de Aur’s Shop”: de la Alimentara cu rafturi goale, la strălucirea Iulius Town - Tion
3. Memorialul Revoluției
4. decembrie '89