Momârlanu` - Muntele Mic - Informații inedite și imagini pitorești

Muntele Mic - Informații inedite și imagini pitorești

27 iulie 2025

GEOGRAFIA (1:05)

Masivul Muntele Mic este cel mai estic grup muntos din Carpații Meridionali și face parte din Munții Retezat-Godeanu. Cel mai înalt pisc din masiv este Vârful Muntele Mic cu o înălțime de 1.802 m.

Calea principală de acces este drumul județean 608A care începe de pe centura orașului Caransebeș, de unde, drumul asfaltat în stare bună traversează localitățile Zervești, Turnu Ruieni și Borlova, trece pe lângă un loc de parcare intermediar din Șaua Jigoria (de unde se poate merge și spre Munții Țarcu) și, la final, se ajunge în parcarea mare din stațiune, de unde, în extra-sezon, se poate urca și în stațiune sau mai sus.

În masiv, există două trasee marcate. Primul, cu bandă roșie, care pleacă din Borlova, trece prin stațiune, ajunge în Șaua Jigoria și merge mai departe în Munții Țarcu. Cel de-al doilea, marcat cu bandă albastră pleacă din Poiana Mărului și merge pe culme până în stațiune. Marcajele sunt bine întreținute dar, în perioada contemporană, asfaltul le-a scos din uz, zona fiind este foarte ușoară din punct de vedere turistic, cu multe opțiuni de traseu, atâta vreme cât știi direcția generală de deplasare și structura zonei, în mare.

Ca și instalații pe cablu, în stațiune a funcționat un teleferic, astăzi nefuncțional. Instalațiile contemporane sunt Telescaunul Vâlsanul în E, Telescaunul Isai în V, iar, între ele trei teleschiuri: Nordica, Felix și Borlova.

De pe vârf, pot fi admirați Munții Țarcu și Munții Semenic la SE și depresiunea Caransebeșului la NV.

EXCURSIA (1:00)

Pentru excursia de astăzi, intrăm pe drumul 608A pe care ne deplasăm cu autoturismul de-a lungul firului de apă Valea Craiului și ajungem în Șaua Jigoria. În această intersecție se afla, mai demult, cabana turistică Dacia. Planul inițial era să începem urcarea pe sub telescaunul vestic până pe vârf pentru a ne întoarce prin stațiune. Conform planului, începem deplasarea la pas pe traseul marcat cu bandă roșie, trecând peste Vârful Jigoria (1.463 m alt., denumirea mai veche era Jigora). Această porțiune se termină exact într-o stână, locuită vara. În momentul în care am trecut pe lângă ea, stâna era goală. Am continuat pe drum până la baza telescaunului vestic. Însă, realitatea dominată de câinii oierilor ne-a făcut să ne întoarcem de la baza telescaunului pe șosea dar, până la urmă, pe o curbă de nivel din cauza unei a doua turme, de unde, am început urcarea perpendicular pe instalațiile de schi. Primul obiectiv a fost Monumentul Eroilor Bănățeni și Crucea de Fier iar, la finalul urcării, desigur, Vârful Muntele Mic (1.802 m). După o pauză de odihnă și admirare a peisajului am început coborârea, pe sub telescaunul estic, până la Schitul Sf. Ilie, a urmat o vizită scurtă prin partea veche a stațiunii și coborârea la mașină pe curbă de nivel și apoi pe șosea pentru a ocoli stâna, acum, plină de oi și câini.

SCHITUL (1:45)

În stațiunea Muntele Mic se găsește și schitul „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” Muntele Mic. Istoria schitului este legată de fondarea stațiunii în anul 1936.

În iulie 1936 a fost inaugurat Monumentul Eroilor Bănățeni din lupta pentru reîntregire sau Crucea de pe Muntele Mic sub coordonarea lui Eric Finz. Crucea a fost confecționată din 8 tulpini de brad, oferite gratuit de către Comunitatea de Avere Caransebeș, alese din pădurea de protecție din apropiere, care au fost trase la locul de montaj cu ajutorul a 10 perechi de cai. Grupate câte două, aceste tulpini au format corpul principal al crucii. Crucea era înaltă de 25 m, fixată prin ancorare la sol pe o platformă metalică încastrată în stâncă și era așezată la cota de 1.670 m. Pe cruce au fost montate 4 proiectoare puternice și o sirenă, alimentate cu energie de la o microhidrocentrală electrică. Pe timp senin, crucea era vizibilă noaptea atât din anumite puncte ale Timișoarei (mai ales din cupola de sub crucea Catedralei) cât și din trenurile de pe linia CFR București - Timișoara.

În data de 2 iulie 1939, a fost pusă piatra de temelie a schitului, iar până la sfârșitul lunii octombrie bisericuța lăcașului a fost terminată. Dimensiunile bisericii sunt 9,20 m lungime și 6,60 m lățime. A fost sfințită de Episcopul Vasile Lăzărescu la 1 mai 1940. Biserica este construită din bârne de lemn, pe o fundație de piatră și un soclu de 1,5 m. Pereții din interior sunt tencuiți și pictați. Turla, foarte înaltă, de 20 m, este făcută după stilul bisericilor de lemn din Maramureș și Munții Apuseni. Iconostasul este sculptat în lemn de stejar, de către sculptorul Ștefan Gâju din Timișoara (care a sculptat și iconostasul din catedrala mitropolitană din Timișoara). Pictura din interior a fost executată de către Elvira Dăscălescu din București, iar iconostasul a fost pictat de către pictorul Simion Bălan. Lângă bisericuță s-a construit o clădire cu 5 chilii, bucătărie și trapeză. Regimul comunist a confiscat clădirea anexă, iar călugării au fost nevoiți să plece. Până în anul 1991 mănăstirea a funcționat fără viețuitori, de îngrijirea bisericii ocupându-se un credincios din localitatea Borlova. Astăzi, schitul are un singur călugăr.

ISTORIC (4:06)

La fel ca și în cazul altor stațiuni montane bănățene, precum Semenic sau Poiana Mărului și turismul din superba zonă a Muntelui Mic a început într-o formă organizată în anii 1930. În acea vreme, distanța de 13 km dintre Caransebeș și Borlova era deja străbătută cu autovehicule precum mașini și autobuze. De la Borlova, accesul pe munte se făcea pe o potecă bine marcată în lungime de 12 km. În 1935-1936 era deja în lucru un drum pentru automobile până la stațiunea de pe munte.

„Asociația Muntele-Mic a funcționarilor municipiului Timișoara”, prescurtată „Amic”, a fost înființată la 29 august 1934 de către funcționarii de la Tramvaie, Uzina Electrică Comunală Timișoara și Alimentarea cu apă, pentru înzestrarea și popularizarea regiunii. Asociația trebuia să organizeze și să întrețină mijloacele necesare pentru recreație și turism, fiind privită cu multă înțelegere de către conducerea municipală. Președinte al „Amic” a fost desemnat însuși primarul Timișoarei, profesorul Augustin Coman. Planurile viitoarei stațiuni au fost întocmite de către dr. ing. Cornel Miklósi, directorul Uzinei Electrice și al Tramvaielor Comunale. Pe lângă ei, în comitetul de direcție se mai aflau: ing. Vasile Zbegan, directorul Alimentării cu apă a municipiului; Pavel Disela, șeful serviciului financiar al municipiului și ing. Vasile Ciurceu, șeful serviciului de exploatare al Uzinei Electrice.

În 1936, în stațiune se aflau următoarele „case de adăpost”:
1. Castelul Batalionului 11 Vânători de Munte, construit în 1930 din inițiativa comandantului de atunci, colonelul Ion Dumitrache și având 100 de locuri;

2. Cabana Rotary, construită în toamna anului 1933 de către familia Prochaska și de către Clubul Rotary din Timișoara, cu 35 de locuri;
3. Casa „Cuibul nostru” a Comunității de Avere din Caransebeș, având 10 locuri și dispunând de curent electric;
4. Cabana „Brădișor”, cu 20 de locuri;

5. Casa de recreație „Bella-Vista”, cu 50 de locuri.

Ultimele trei cabane au fost construite, toate, în anul 1935. Ultimele două erau proprietăți ale Asociației „Amic” din Timișoara. În plus, în 1936 era încă în construcție Casa de recreație a județului Severin, care avea să aibă 26 de locuri. Ele asigurau servicii pentru turiști, atât vara, cât și iarna. Tot în anul 1935, Uzina Electrică Comunală Timișoara a construit pe Muntele Mic și o uzină hidroelectrică pentru sporirea confortului vizitatorilor.

Casa de recreație „Bella-Vista” a fost construită de către arhitectul caransebeșean Enric Finz în intervalul iulie-decembrie 1935. Pentru aceasta, Asociația „Amic” a fost ajutată de către Comunitatea de Avere și de Societatea „Mundus”, ambele din Caransebeș. Ultima deținea o linie ferată industrială, pe care au fost efectuate transporturile necesare până în apropierea stațiunii. „Bella-Vista” oferea un confort la nivel occidental, cum greu se putea găsi la o asemenea altitudine. Acest hotel alpin era, pe atunci, egal cu hotelurile de sport din străinătate. El se remarca prin linii și culori moderne, electricitate, încălzire centrală, telefon, radio, băi cu putini, apă caldă și rece, WC-uri, hol și sufragerie, ambele fiind spațioase și parchetate, cu mobilă elegantă, serviciu și bucătărie ireproșabilă, totul fiind pus la punct.

Administrarea caselor „Amic” a fost încredințată lui Teodor Bogdan.

Uzina hidroelectrică avea o putere de 15 kw și utiliza apa pârâului Sebeșel.

În 1966, la un concurs de orientare turistică, în timpul căruia vremea s-a deteriorat brusc, au avut loc mai multe tragedii în urma cărora au decedat opt concurenți și un cioban din diverse cauze: hipotermie, boli cronice sau atacuri fatale ale animalelor. Evenimentul nu au fost relatat în presa vremii, din această cauză este mai puțin cunoscut.

După cel de-al II-lea Război Mondial, investițiile în turismul acestei zone au început în anul 1962 prin realizarea teleschiului nr. I, acesta fiind primul mijloc de transport pe cablu din zonă. El avea o lungime de aproximativ 600 m, cu o diferență de nivel de 83 m și două pârtii, una pe partea stângă a teleschiului, pentru avansați și una pe partea dreaptă, pe un traseu de aproximativ 1,7 km pe Valea Soarelui, respectiv partea de S-E a Muntelui Mic. În anul 1973 este începută construcția drumului din Valea Craia până sus, în stațiune, proiectat de un colectiv condus de ing. Mihai Stănescu. În anul 1976, s-a dat în funcțiune și Telefericul Muntele Mic cu cel mai lung traseu din țară. Acesta a făcut mai ușor accesul în stațiune și a dus la creșterea numărului de turiști. Perioada de vârf a turismului pe Muntele Mic au constituit-o anii ’80 marcată și de construirea teleschiului II în anul 1986, cu o lungime de 800 m. Un important mijloc de cazare, dar acum nefuncțional, a fost hotelul Sebeș deschis pe data de 1 ianuarie 1988 când dispunea de 304 locuri de cazare în camere de 2 locuri pe 9 nivele. În vremea aceea reprezenta cea mai modernă unitate de cazare dotată cu restaurant și bar. În primii ani a funcționat la capacitatea maximă, dar începând din anul 1993 a început regresul său.

După 1996, pe versantul sud-vestic al muntelui, în liziera superioară a pădurii de brazi, s-au construit mai multe cabane, printre care Cabana Bistra, Cabana Cerbul, Cabanele Iepurașului și Hotelul Felix. În mod cert, anii ’90 au fost ani de regres pentru turismul din zonă. În 2001, a demarat acțiunea de refacere a crucii monument de pe Muntele Mic și de reabilitare turistică a zonei.

În ultimii ani, EnduRoMania au adus în zonă numeroși turiști străini.

CONCLUZII (0:20)

Una peste alta, din această excursie rămânem cu amintirea turmelor la care trebuie să fii puțin atent pentru a evita întâlnirile directe cu câinii lor, a stațiunii în stare destul de precară, a gunoaielor care domină locurile de popas, a schitului foarte curat, a multelor instalații de schi și a enormului potențial turistic, dar peste toate, a vremii frumoase, a zonei pitorești și a peisajului senzațional de pe vârf.