Am citit o informație interesantă în ultimul newsletter al dexonline. Se înscrie bine în categoria de informații care îmi plac mie: cele din fundal dar care spun multe, cele comparabile cu efectele găurii negre, pe gaura neagră n-o vezi dar poți ghici că este acolo din alte informații. Îmi permit să citez mai lung din newsletter. Este ceva ce merită transmis mai departe de lista de abonați a celor de la dexonline. Detaliile nici nu mai contează. Materialul vorbește de la sine.
„Mic intermezzo electoral
Tot Evrika! am strigat și noi când am analizat statisticile lunii mai. Candidatul Călin Simionescu s-a plictisit să atace limba română vorbind-o, așa că a schimbat metoda și direcția: și-a căutat ajutoare în India, China și Rusia... În luna mai, site-ul nostru a avut peste 90 de milioane de accesări, de trei ori mai multe decât într-o lună obișnuită!
Ne-a impresionat devotamentul câtorva cetățeni din Moscova pentru dictonul latin Repetitio est mater studiorum care s-a manifestat prin dorința nestăvilită de a afla ce înseamnă turbincă căutându-l de mii de ori pe minut. Turbincă a fost numele pe care l-am dat noi paginii scrise în chirilice cu ocazia alegerilor. Căutările pentru turbincă reprezintă, de fapt, accesările acelei pagini.
Climaxul. 16 mai a fost o zi cu mai multe căutări decât într-o lună întreagă obișnuită: peste 30 de milioane (!), mai mult de jumătate provenind din India (vezi imaginea). Un fel de Black Friday al limbii române.
Dar, cum zice tot Bardul din Avon… All's Well That Ends Well… sau nu?”
