Nu doar pentru că mă citesc destui (pentru a face efortul să postez) ci și din cauză că au avut ceva efecte ultimele texte postate, mai pun pe „hârtie” câteva gânduri referitoare la alegerile noastre neaoșe.
În primul rând, prezența la vot a fost bunicică 52,55%, asta înseamnă că spiritul civic este viu și există speranța că se poate merge mai departe fără a apela la protestul prin lipsa la urne.
În al doilea rând, personal, mă bucură faptul că românii au avut curajul să amendeze calitatea clasei politice de azi. Prea credeau că au mutat munții din loc și că li se merită noile posturi, așa, din oficiu.
În al treilea rând, este, desigur, surpriza de pe primul loc, lucru asupra căruia merită să ne aplecăm preț de câteva rânduri.
- Persoana, în sine, cred că poate fi catalogată drept surpriză. Dar faptul că a primit atâtea voturi un candidat oarecare catalogat inițial fără șanse mari nu cred că este, deloc, o surpriză.
- Adică, sunt mai multe motive: așa cum spuneam în postările despre alegerile americane, contagiunea extremismului este prezentă în SUA, în mare parte a Europei, dincolo de Europa nu mai zic, deci era clar că nu învățăm nimic din fenomen ci îl copiem. Din păcate.
- Că oamenii votează un rău necesar, care se dovedește mult mai rău decât prezentul (sau alte variante posibile de viitor), iarăși nu este o surpriză. Nu poate fi o surpriză atâta timp cât documentarea se face după vot, se face de pe Tik Tok și fără mari pretenții de logică. Am văzut o glumă care mi-a plăcut și pe care trebuie s-o spun la acest punct: „Este o glumă bună dar mă tem că 22,94% + 13,86% dintre voi nu o vor înțelege”. Să nu ne ferim de a discuta cum sunt unii și ce putem face în legătură cu ei, căci este vorba de un principiu civic important și anume: tirania minorității.
- Nici eu nu știam mare lucru (îi știam numele și încă vreo două chestiuni minore) despre candidatul aflat în discuție, dar, după alegeri am început să mă uit în stânga-dreapta ce-i cu el. Și patru lucruri mi s-au coagulat în minte:

= Nu știu cât crede cu adevărat în ce spune dar este clar că folosește o rețetă verificată și răzverificată care funcționează de minune la prostime: debitezi orice rahat, orice, numai să șochezi și să se vorbească despre tine. Reclama negativă este, astăzi, cea mai bună reclamă.

= Părerea mea personală este că a folosit, masiv, boți pe rețelele de socializare, un număr mare de conturi false și și-a cumpărat vizibilitate, abordare care, nu că concurența nu a folosit-o, ci, dacă le spui din astea se uită la tine așa cum se uitau la rezultatele live ale alegerilor. Poate doar aparatul lui Ciucă a încercat ceva asemănător dar, acolo, cred că populația țintă a fost aleasă greșit.

= Iată că masa celor care se „documentează pe Tik Tok” este (aproape) destulă pentru a pune un președinte de țară.

= Balanța este echilibrată de către 4 județe plus capitala. Subțirel, subțirel de tot.
În al patrulea rând, are șanse să răzbească? Păi așa la un calcul rapid pe jenunche, el are 22,98%, Simioniștii vor vota probabil cu el deci încă 13,86%, asta vine 36,84%. De cealaltă parte, USR-iștii au 19,18% la care i-aș adăuga clar pe-ai lui Geoană 6,32% și Diaconescu 3,1% că-s provestici adică 28,6%. Și avem Ciolacu 19,15% și Ciucă 8,79%, adică masa decidentă de 27,94%. Pe care, dacă o împărțim fix în două, e nasoală. Și, în felul acesta, ajungem la mâna oltenilor fir-ați voi a dracu să fiți! Tare curios sunt cine este inamic mai mare pentru olteni: USR-ul sau AUR. Huh! Aș râde tare dacă n-ar fi trist. Îmi pun speranțe în șmecheria oltenească și-n faptul că votează cum le zice „primarele” dar mă tem de ei că-s apucați, că-s nemulțumiți că încă au buda-n fundu’ curții și că votează cum le zice „primarele”. Adică suntem la mâna PSD-ului oltenesc. Fir-ați ai dracu’ să fiți! Glumesc dragi olteni, vă iubesc. Votați cu cine trebuie, vă rog! :P
În al cincilea rând, vom ști mai multe după alegerile parlamentare.
În al șaselea rând, ieșiți dracu la vot că de asta a ieșit Trump președinte. Măcar democrații americani tac mâlc. Fac pariu că noi românii vom strâmba rău din nas la Georgescu președinte. Și nu se face. NU SE FA-CE!
În al șaptelea rând, ar trebui să ne uităm dincolo de Prut, unde, moldovenii au oferit un model civic o dată la alegerile lor și a doua oară la alegerile noastre.
În al optulea rând, dacă, în al doilea tur, iese Lasconi, oferim clasei politice lecția civică perfectă. Dacă iese Georgescu ne încadrăm perfect în trendul mondial de tăiat craca de sub cur. Mă tem de trendul de a nu învăța din eșecul extern ci a-l copia.
În al nouălea rând, clasa politică a mișcat, așa puțin, degetul mic. Niște demisii, niște declarații. Să vedem, să vedem...
În al zecelea rând, suntem în fața unei mari întrebări: este România pregătiră pentru primul președinte femeie? Hai mă, votați-o că-i zodia berbec! :P Ah, PLM, nu mere cu asta că și ălalt, îi tot berbec. Am citit pe Tik Tok ieri…


În încheiere, facem parte dintr-un fenomen mondial, foarte vizibil anul acesta din cauza atâtor alegeri peste tot și anume: clasa politică mondială este varză. Incompetentă, coruptă, mincinoasă, violentă și atunci nu e de mirare că câștigă votul tot felul de aberații sociale. Odată cu pandemia, războiul din Ucraina și alegerile s-a văzut limpede că jumătate din populație este needucată și cu apucături necurate deci nu este de mirare că extremiștii au o masă critică pentru a reuși.
Cu toate astea, nu cred că soluția este să alegem unu care va crește producția națională de Algocalmin.
PS. Notă mentală personală: știu niște chestii despre daci, am o centură neagră în arte marțiale, mă descurc cu călăritul, dacă mai fac o poză în apă rece am CV-ul gata. Așa că ne auzim peste 4 ani. Până atunci mă duc să creez vreo șpemii de conturi de Bluesky că acolo se mută oimea. Nu v-ați gândit la asta, așa-i? V-am făcut nenilor! Peste 5 ani, niște numărători din secții vor zice: „Cine dracu-i Momârlanu' asta?!?”
1.
Autoritatea Electorală Permanentă