Momârlanu'

Dimineața a început ca orice dimineață obișnuită. A sunat ceasul. L-am oprit. Am mai stat 15 min. M-am ridicat 20 de min. mai târziu. M-am toaletat. M-am echipat. Am plimbat cânele. M-am urcat în mașină și am plecat pe ritmuri muzicale optimiste.
Pe ulițele întortocheate ale urbei mă ajunge un Bemveu. Seria 7, nu mai mult de 5 ani vechime. Meserie tată! Interesant, însă, nu avea semnalizări. Sau avea arse ceva siguranțe, relee etc. Stătea la maxim un metru în spatele meu. Eu 30-50 în funcție de opritori. Eu, cu Duster, aveam mai mare grijă decât el cu șeptarul. La un moment dat mă depășește. 60-70. Nu a trecut peste opritori. A zburat peste ele. Așa, mai jos, ca și crocodilul (dacă știți bancul). Nu a zburat mult că pe ulițele întortocheate ale urbei mai voiau și alții să meargă în treaba lor. Dar, din cauza lui, între mine și el mai apare un Bemveu. Acesta, seria 5, vro 10 ani vechime, clar, fără semnalizări. 15-30 la oră. La opritori chiar se oprea, că deh, știa el, în secret, ce legături existau între caroserie și bară. Legături de sârmă zic. Merem în formația asta preț de câteva ulițe. Pe ultima uliță întortocheată, viteza melcească a cinciarului face destul loc încât să iasă dintr-o curte un treiar, vreo 5-7 ani vechime estimez eu, în funcție de riduri și miros al bășinilor diesel. Tot bemveu, se înțelege, că altfel nu mă oboseam să scriu. Distanța dintre șeptar și cinciar nu a fost mare dar destulă încât treiarul să profite, să plece în trombă, să dărâme tomberonul cu reciclabile, care nu avea nici o vină, și să mă facă să închid aerul ca să evit ca poluarea să-mi întunece vederea, mirosul și mintea.
Ieșim, în formația asta, de pe ulițele întortocheate ale urbei și intrăm pe bulevardele aglomerate ale urbei. Ajungem în dreptul zonei industriale, unde, toți au prioritate de … zonă industrială. Ce drac de linii duble continui și opriri interzise. Legea junglei frate! Dar momârlanu fiind din os de dac și cu educație înaltă în arta războiului, aplică tactici subversive și fentează cinciarul și vreo alte 7 mașini care se intercalaseră între noi. La cea mai aglomerată intersecție din traseu, banda doi împachetată cât vedeai cu ochii. Banda 1 liberă cât vedeai cu ochii. Dau gaz, ajung la intersecție și cine era în fața mea? Treiarul. Voia să facă stânga de pe banda 1. Banda 2, așa cum am zis, blocată cât vedeai cu ochii în față și cât vedeai cu ceafa în spate. Banda 1 liberă cât vedeai cu ceafa în spate și cu ochii în față. Excepție treiarul care aștepta. Avea loc să-mi facă loc. Bunul simț îi lipsea. Mașinile se pun în mișcare și el se bagă cumva pe-acolo și-mi face loc cât pentru un Spring. Profit de ocazie și mă strecor cu Dusterul prin spațiul de-un Spring. Nu de alta dar din stânga venea puhoiul de după bariera tocmai ridicată. Îi dau claxon corespunzător și aștept puțin să văd reacția. Cred că atunci l-am trezit. Și din somn după ochi, și din telefon din care doar claxonul meu i-a smuls ochii. Buracul din dreapta s-a făcut mic și ne-a lăsat linie directă între priviri. L-am lăsat și am plecat că nu se face să faci scandal în trafic, sau să îi ții pe alții în loc pentru că unu are level 8 la jmecherie. Oricum nu va înțelege mare lucru din claxonul meu.
Merg pe banda liberă ca bossu’ și încep să mă gândesc la ce am de făcut dimineața la lucru. După vreo două manevre stânga dreapta, intru pe o nouă stradă lungă și liberă. Cât vedeai cu ochii. Problema că în fața mea se bagă un tractoraș cu o remorcuță. Ceva de la spații verzi. Pe strada aia nu prea poți depăși că e poliția, e treceri, mulți fac stânga, uneori brusc și fără a semnaliza etc. Așa că restul drumului mi-l petrec într-o meditație profundă provocată de legănatul cabinei care părea că e separată de întreg ansamblul.
Meditația mai sus menționată mă duce cu gândul la cele 3 bemveuri, care, păreau conduse, așa, de către niște vampiri energetici, care, par a ieși pe stradă doar pentru a se hrăni cu energia altor participanți la trafic. Să-mi notez să verific acasă dacă, în trusa auto, nu mi-a expirat cumva apa sfințită, usturoiul mai miroase corespunzător și nu mi-au putrezit, cumva, țepușele „din lemn fain de prun” (dacă știți melodia, dacă nu, v-o las mai jos).