Ce făcuși neamule?!? Am zis în postarea trecută că o să piardă Trump. Mno... acu' știm cu toții care e realitatea...
Dintotdeauna au existat, există și acum și vor exista pentru multă vreme, în lume, două realități total paralele. Și ca să plusez simbolistica, unii sunt paralel rău cu realitatea (sic!).
Eu nu am acordat aproape deloc atenție sondajelor. M-am uitat în schimb la ce zicea societatea. Și discursul social general vira vertiginos spre respingerea lui Trump. Am tot dat exemplul lui Schwarzenegger. Ei bine, asta era o realitate. Cealaltă realitate este a acelora care au ascultat minciunile mitraliate de Trump.
Mai știți că unii au votat undeva pentru Brexit? Asta era o realitate. Cealaltă realitate este cea în care li s-au scumpit crumpii și acum plâng în pumni. Și după cartofi și după imigranții (mult huliți în precedenta realitate) care îi culegeau.
Există o realitate în care Trump promitea electoral niște treburi deosebite. Cealaltă realitate este cea în care nu a realizat nimic din ce a oferit.
Există o realitate în care Trump a promis din nou niște treburi. Cealaltă realitate sperăm că va fi cea în care nu va oferi, din nou, nimic din ceea ce propus în campanie.
Poporul american a votat și e bine că au libertatea să voteze. Să vedem dacă realitatea care urmează îi va răsplăti sau îi va pedepsi.
Avem realitatea în care cea mai mare democrație din lume ne-a oferit o lecție civică patetică. Cealaltă realitate, o țărișoară mică dintre Prut și Nistru, bătută de toate vânturile autocratice, a oferit o înaltă lecție de civism.
Și ca să ne mutăm încet-încet în spațiul mioritic, exista o realitate în care toată lumea ura conducătorul „epocii de aur” ales cu 99% din voturi. Acum, avem realitatea în care ne bucurăm că a fost ales unu’ care „să le dea peste nas”. Am multe cunoștințe care urăsc autoritățile atât de mult și atât de înrădăcinat, indiferent că este justificat sau nu, încât se bucură că autoritățile americane „au primit o lecție”. Contagiunea lui Trump deja a început și vom vedea cât se va extinde.
Și până la urmă „ce se poate întâmpla”? Păi avem trei scenarii mari:
1. Trump moare (asasinat, de boală etc.) și se schimbă paradigma. Puțin probabil.
2. Trump își face de cap la modul distopic (că voie are). Puțin probabil dar mai mult decât la punctul 1.
3. Cel mai probabil scenariu, vom avea un al doilea termen în care își salvează curul de infractor, nu face nimic din ce a promis și „visul american” merge mai departe. Problema, chiar și acest scenariu cuminte, este ca și problema rusească. Cu ce ne afectează pe noi că rușii și ucrainenii își dau cu bombe în cap de 3 ani, acuși, în afară de faptul că a crescut puțin prețul la benzină și la mâncare. Păi dacă faptul că vreun milion au murit și puteau să nu moară nu contează, da, nu contează.
Există realitatea în care oamenii învață din lecțiile istoriei, se educă și construiesc un viitor bun pentru copiii lor. Cealaltă realitate o trăim acum: un ochi belit la est și din 5 noiembrie 2024 cu ochi belit și spre vestul îndepărtat. Suntem la mijloc. Este noua realitate cu care trebuie să trăim, așa cum va urma ea. Sper să nu fie realitatea aia cu bocancul rusesc pe gât și cel american în cur.
Într-o realitate, pe Ceaușescu l-au ales unii ca să mai dea peste nas vechii orânduiri. În cealaltă realitate, un popor a suferit 45 de ani și i-au mai trebuit vreo 20 să-și revină cât de cât. Realitate în care tot noi suntem nemulțumiți că autoritățile nu fac destul. Păi noi i-am votat în puii mei! Înțelegeți unde bat?!?
Într-o realitate noi „nu ne vindeam țara”. În cealaltă realitate, țara era nesustenabilă.
Într-o realitate rușii ne-au futizat direcția pentru câteva decenii. În cealaltă realitate „americanii-s de vină, futu-i în gură să-i fut”.
Într-o realitate, suntem atenți la fiecare intonație a lui Iohanis și ne țuguiem buzele acriți că nu a avut cadența vorbei așa cum ne-o doream. În altă realitate posibilă, ca să dăm peste nas actualei autorități vom vota pe unul de vom sta, mai apoi, pe Algocalmin vreo două decenii în timp vom drege tot ce am votat.
S-a întâmplat, se întâmplă și se va mai întâmpla, nu-i nici o problemă.
Până mai deunăzi, frații de sânge de peste Atlantic au avut două realități la dispoziție: pastila roșie și pastila albastră. Sunt curios dacă se vor căi precum frații lor englezi când au realizat ce au făcut. La volumul de prostie și lipsă de educație prezentat, nu cred. Nu vor regreta, nu vor învăța nimic până nu le va ajunge cuțitul la os.
Dar există realitatea în care, pe timpul lui MacCarthy frica de comuniști a ajuns la un nivel paroxistic. Dar această realitate distopică a fost urmată de realitatea semi-utopică lui J. F. K. Bine, asta până a venit cealaltă realitate din popor și i-a pus prazul pe piept.
Deocamdată, la frații de sânge de peste Atlantic avem, în continuare, două realități posibile: una este Ștrumfii, cealaltă este Handmade’s Tale. Oricare va urma, eu nu cred că avem destul popcorn pentru „(cu adevărat) reality show”-ul cu care ne va încânta „showman”-ul suprem în viață.
Aveam realitatea în care puteau câștiga democrații iar europenii să-și trăiască, în continuare, liniștiți dulcele vis european. Cealaltă realitate ne obligă să strângem rândurile ca să nu ne spargem capul în ea. Riscul de contagiune extremist, care deja este prezent în cel puțin din jumătate din țările europene, îmi dă ușoare frisoane, invers proporționale cu schimbările climatice care, în altă realitate, oricum sunt un hoax și o manipulare a hoardelor degrabă iubitoare de LGBT sau ce vreți voi „progresist”...
Există realitatea, în care, acum 20 de ani, schiam neîntrerupt de pe Vf. Parângul Mic până în Petroșani și nu exagerez. 10 km schiam neîntrerupt. Acum, de abia mai rezistă zăpada artificială pe pârtie. Vreau și eu, în pula mea, să pot vota, și cu mine restul societății, pe cineva care vine cu o soluție rezonabilă la problema mea. Cer așa de mult de la restul cetățenilor?!? Este minimul de bun simț pe care ni-l putem oferi reciproc. Să votăm pentru mediu, educație, știință, moralitate. Din păcate, trăim realitatea în care, din nou, copii noștri vor fi nevoiți să voteze realitatea în care vor plăti prețul realității noastre.
Există realitatea în care unii se uită la marginile universului, alții în măruntaiele atomului. Și aveam realitatea în care ajunge la putere imaginea unui sărac despre cum ar trebui să arate un bogat. Sau imaginea unui copil de 14 ani despre cum arată un bărbat puternic. Atâta timp cât ne permitem astfel de alegeri sau astfel de greșeli, este, încă, foarte bine.
Dacă avem dreptul să facem greșeli, asta nu înseamnă că este și bine. Avem realitatea în care anumite grupuri sociale fac greșeli de vuiește lumea. Din păcate, aici nu mai avem realitate alternativă. Dacă istoria ne învață ceva este faptul că nu învățăm nimic din istorie. Și ne mai învață ceva: istoria este în spirală. Repetăm același ciclu de vremuri grele – oameni puternici – vremuri bune – oameni slabi. Suntem în faza de oameni foarte slabi. Și în societate și la conducere. Urmează vremuri grele. Realitatea ne va spune cât de grele.
