Deoarece este perioada cadourilor, mi-am schimbat computerul și selectându-mi eu piesele pe magazinul național românesc, emag, mi-a răsărit în minte o întrebare de care nu am putut să mai scap: care este cel mai scump computer pe care ți-l poți configura pe emag? Și ideea nu este de a comanda, pur și simplu, cele mai scumpe piese ci de a le potrivi pentru a obține cel mai scump computer funcțional.

01. Configurația începe, desigur cu procesorul. Cel mai scump procesor de pe emag este Threadripper de la AMD, dar știm deja că nu vom găsi pe emag placă de bază pentru el așa că cel mai scump procesor pentru care vom găsi o placă de bază potrivită este Intel Core i9 10980XE la prețul de 7.985.39 lei.


02. Procesorul trebuie să stea pe o placă de bază și singura filtrare pe care trebuie s-o facem este socket 2066, ca urmare, cea mai scumpă placă de bază compatibilă cu procesul ales este Asus WS C422 PRO/SE la prețul de 4.125,94 lei. Ca bonus, este ultimul produs în stoc ceea ce va face ca PC-ul nostru să fie nu doar scump ci și o raritate.


03. Procesorul nostru are nevoie de răcire. Nu vom construi un sistem de răcire pe lichid așa că alegem soluția de compromis: NZXT Kraken Z63 la prețul de 3.627.53 lei.


04. În continuare alegem memoria RAM. Știm că placa de bază suportă max. 512GB de memorie împărțită în 8 sloturi, asta înseamnă 64GB per slot și, ca urmare, avem o singură opțiune și anume: Samsung ECC DDR4 PC4-23400 la prețul de 895.82 lei bucata.


05. Placa de bază are două sloturi M.2 în care vom pune două SSD-uri pentru sistemul de operare, probabil în RAID 1 și candidatul ideal pentru configurația noastră este Corsair MP600 PRO 8TB la un preț de 5.793 lei bucata.


06. Pentru stocarea datelor vom alege tot SSD-uri dar în format de 2,5 inch și cea mai bună opțiune este Samsung PM9837 8TB la un preț de 8.329.76 lei bucata. Placa de bază având 8 porturi SATA, vom alege, desigur, 8 bucăți.


07. Următoarea componentă importantă este placa video la care nu facem nici un compromis și alegem PNY Nvidia RTX A6000 48GB DDR6 la un preț lacrimogen de 36.480 lei.


08. Toate aceste componente au nevoie de putere, prin urmare vom alege cea mai scumpă sursă, care, la emag este Asus ROG Thor Titanium 1600W la un preț de 3.697,21 lei.


09. Și, desigur, componentele trebuie răcite, prin urmare, vom alege 3 ventilatoare de 120 mm, cele mai potrivite cu tema noastră sunt InWin Aurora la un preț de 803,9 lei setul.


10. Toate aceste componente trebuie adăpostite într-o carcasă, care trebuie să fie epică, bineînțeles. Și dacă răsfoim opțiunile găsim Aerocool Mini care, la prețul de 80.000 lei sigur este o greșeală, și ne oprim la carcasa Thermaltake Level 20 la prețul de 4.149,99 lei. Nu numai că este epică este și singura bucată ceea ce ne crește simțitor șansele să configurăm un computer unic.


11. A venit momentul să trecem la periferice și începem cu monitoarele. Placa video are 4 porturi deci vom lua 4 monitoare Asus ProArt 31,5" OLED la prețul de 27.474,97 lei bucata.


12. Adăugăm o tastatură unică la prețul de 4.229,04 lei.


13. Și un mouse mai normal Asus ROG Chakram X la prețul de 1.272,45 lei.


14. Și ajungem la finalul configurației cu ultimul periferic necesar: o pereche de boxe Airpulse A300 Pro 2.0 260W la prețul de 8.379,71 lei.


Această configurație ajunge la prețul total de 271.805,37 lei sau 54.689,2 euro. Acestea fiind spuse, curiozitatea mea se declară satisfăcută și vă aștept la un nou material.