Un inginer japonez, pe nume Tsutomu Yamaguchi, angajat la Mitsubishi Heavy Industries lucra la designul unui nou petrolier. După 3 luni în această activitate urma să-și întâlnească soția și fiul. În ultima sa zi de lucru, în jurul orei 08:15, a observat pe cer un avion din care a căzut un obiect dotat cu parașută. În scurt timp a avut loc o deflagrație, pe care Tsutomu a descris-o drept o flacără de magneziu. În clipa următoare, a sărit într-un șanț unde și-a acoperit ochii și și-a înfundat urechile cu degetele mari. O explozie epică l-a aruncat prin aer. Datorită exploziei devastatoare, Tsutomu și-a pierdut cunoștința.
Când și-a revenit, totul era întunecat. Un strat de cenușă acoperea totul. Timpanele sale erau sparte, avea arsuri grave pe brațe și pielea părea că se desprinde de pe corp. S-a îndreptat către sediul Mitsubishi doar pentru a vedea că acesta nu mai există. Acolo, i-a întâlnit doar pe doi colegi de-ai săi care, de asemenea, supraviețuiseră miraculos. Cei 3 au început să se deplaseze către gară. Pe drum, totul era l-a pământ, clădiri, poduri. Peste tot erau cadavre de nerecunoscut. În drumul lor spre gară, la un moment dat, au fost nevoiți să traverseze înot un râu pe care pluteau nenumărate cadavre. Printr-o altă minune, gara încă funcționa. Cei 3 au luat un tren de la Hiroshima la Nagasaki.
Ajuns la Nagasaki, arsurile care îl făceau de nerecunoscut și îl făceau să pară „o fantomă”, conform mamei sale, i-au fost îngrijite la spital. Imediat ce s-a putut deplasa, s-a îndreptat către sediul Mitsubishi din Nagasaki. Acolo, i s-a cerut să povestească situația din Hiroshima. Nu doar că nimeni nu l-a crezut, mai mult, toți îl considerau nebun. Pe geam însă, Tsutomu a văzut o nouă minge de foc. S-a aruncat la podea înainte ca geamurile să fie pulverizate în mii de fragmente. Noua explozie l-a lăsat pe Tsutomu fără păr și cu plăgi care s-au transformat în cangrene și toată viața a rămas cu dese stări de vomă. Spre deosebire de alți 35.000-40.000 de locuitori ai orașului Nagasaki, Tsutomu și familia sa au supraviețuit. Au mai avut două fiice. Fiul său, Kasutoshi, a murit la vârsta de 58 de ani de cancer. Soția sa la fel. Tsutomu a murit de cancer la stomac în 2010, la vârsta de 93 de ani.
Guvernul l-a recunoscut pe Tsutomu Yamaguchi ca „dublu Hibakusha”, adică „dublu supraviețuitor al deflagrațiilor nucleare”.
Un regulament nescris dar celebru ne spune: „Ce faci când vezi o explozie nucleară? Te uiți atent că alta nu mai prinzi!” Ei bine, Tsutomu este una dintre uneltele prin care viața bate filmul.



Bibliografie:
The Man Who Survived Both Atomic Bombings