Momârlanu'

Într-o zi banală de lucru, am avut treabă „la fete la contabilitate”. Și o iau eu sprinten pe scări și ajung sus și acolo mare tămbălău:
- Momârlane, bine că ai venit! Colegul tău X a scos ceva la noi la imprimantă.
- ?!?!?!?
Adică, se mai întâmplă să rămânem fără imprimantă și atunci mai imprimăm urgențele „sus la fete la contabilitate”. Deci de unde agitația asta:
- Nu l-am văzut pe colegul X să vrea să scoată ceva la imprimantă și chiar dacă, care este de fapt problema?
Apare și un alt coleg cu gura mare și spurcată:
- Da momârlane! Pulică tău de colegul X sigur a scos că era la mine în birou și nuș ce pula mea lucra la computerul colegului meu Y!
- ?!?!?!?
Misterul se adâncea exponențial: adică colegul meu X avea computerul lui, dacă voia să scoată ceva la imprimantă, prima oară întreba dacă este vreo problemă cu a noastră și în plus, mie mi se părea că ultima oară era la noi în birou. Așa că las în urmă tot tărăboiul generat de cele trei fete dintre care una olteancă la care se adăugase și colegul cu gură mare și spurcată și o iau sprinten mai sus pe scări să rezolv misterul precum idolul meu Sherlock Holmes.
Pe scări apare, ca o boare, colegul meu X.
- Mă ce faci, tu ai scos ceva la imprimantă?!?
- Da, cu o nonșalanță debordantă.
- Ce drac ai scos că ai creat un tărăboi teribil?
- Două planșe A4...
- Ce drac de planșe de s-or activat toți în halul ăsta?
- Nimic deosebit, niște planșe normale...
- Hm, stai puțin aici să mă duc să vorbesc eu cu ei.
Tâgâdâm-tâgâdâm, înapoi pe scări, „jos la fete la contabilitate”.
- Na bun, am vorbit cu colegul X, el a scos, dar care este de fapt problema, că a scos uite, doar vreo două ... ăăă ... șase planșe.
- Nuuuuuu, problema nu-i că o scos planșe, ci faptul că LE-A SCOS LA O IMPRIMANTĂ CARE NU E CONECTATĂ LA REȚEA!!!!
În clipa aia, creierul meu a făcut:



V-am mai zis că Sherlock Holmes este eroul meu favorit? Nu? Este. Printre motivele pentru care este, este următoarea zicală: „După ce elimini toate variantele imposibile, tot ce rămâne este adevărul, oricât de probabil sau improbabil ar părea.” Conform idolului meu, mi-am închis urechile, m-am retras din hărmălaia exterioară în liniștea interioară și am demontat sistematic misterul. Să vă explic:
Colegul meu X, deși în momentul poveștii mai avea câteva luni până la pensie, era de-o naivitate celebră și făcea mici prostioare cu o inocență la fel de celebră și pe cât de mici erau prostioarele, pe atât de mari erau valurile pe care le creau, motiv pentru care era o mini-vedetă locală. El voia să scoată vreo două planșe în interes personal și de aia a operat incognito. S-a dus două etaje mai sus pentru a scoate la imprimanta din acel birou. A dat print la imprimanta care a crezut el că este în birou. Și neieșind nimic, a dat print de vreo două-trei ori. Între timp, începea să se desfășoare scena de mai sus. El trimisese, de fapt, documentele la imprimanta de la „fetele de la contabilitate”, care știau că acea imprimantă nu era conectată la rețea și o foloseau doar pe post de copiator. Când or văzut că imprimanta prinde viață singură în liniștea biroului, cred că or făcut cu herțul, și-au scuipat în sân de trei ori și și-au făcut înșesit cruce cu limba în gură. Și nu, nu a fost nici o minune: normal că era conectată la rețea. Și nu, în loc să se uite în spatele ei după cablu, normal că 4 oameni au creat o debandadă totală referitor la imprimanta „vie” și la „pulică” de coleg.
Am plecat râzând și dând din mână din biroul lor și am râs toată ziua. Mulțumesc colegu` X și să o pensie lungă și fericită.

PS.
Când o ieșit colegu` X la pensie, ne-am vorbit să-i luăm un cadou inclusiv o plachetă inscripționată. Am scris un text-propunere pe care l-am trimis pe mail la colegi pentru sugestii. În timp record or apărut vreo doi: „Vezi că nu-i bine!” „Ce nu-i bine?!?” Din grabă, eu propusesem următorul mesaj:



Deși am analizat varianta să lăsăm textul, așa, în glumă, până la urmă l-am corectat. Și am evitat pericolul, deoarece, colegul X nu a prins doar o pensie ci a prins deja câteva pensii bune.