Rolul poveștilor, povestirilor, amintirilor, legendelor, basmelor etc. este să înveți ceva din ele. Am câteva povești care, din momentul în care le-am auzit, până astăzi și probabil toată viața, s-au agățat undeva în capul meu.
Bunicul meu era un om care îți spunea multe povești, pline de învățăminte. Crescând m-am prins și eu că nu le respecta el pe toate dar știi vorba aia: „fă ce zice popa, nu ce face popa”. Așa și cu el, chiar dacă era om, poveștile lui pe care le-am auzit în copilărie mi-au plăcut și mi-au rămas în minte. Una dintre ele este de pe vremea când era tânăr cocoș. Ca orice tânăr cocoș s-a dus la box. Și la box, a avut el odată un meci în care o „picat” cu un boxer bătrân. Înainte să înceapă meciul, boxerul bătrân a prins momentul și i-a transmis rugămintea:
- Te rog nu-mi da la ficat și termini meciul în picioare.
Tânăr cocoș fiind, a adulmecat prada bolnavă și ce și-a zis el? «Acu-i momentu'!». Normal că în timpul meciului i-o dat una la ficat la boxerul bătrân, fix în ficat. Problema era că lanțul trofic era altfel decât în capul său. Boxerul oponent nu era doar bătrân era și experimentat. L-o bătut de l-o zăpăcit. Povestea bunicul meu că tot ce-și amintește este că era la pământ, se rotea tot cu el și auzea o voce îndepărtată: «Ioaaaneeeee! Ioaaaneeeee! …»
Notă către mine însumi: Nu fi niciodată așa, nici pe stradă, nici în trafic, nici la lucru, nici în birt nici acasă. Fii boxerul bătrân (și înțelept), nu fi niciodată Ioan boxerul cocoș.