„Kuro obi” în japoneză înseamnă „centură neagră”. Da, știu că mulți o să vă râdeți de o să vă împrăștiați. Dacă o faceți sunteți niște împrăștiați. Dar fiind un blog mai haios vă las să vă râdeți. Oricum, cine a auzit că există noțiunea de centură neagră, sau cine practică arte marțiale, are o viziune unică despre cum trebuie să arate o centură neagră. Din punctul meu de vedere o centură neagră asta înseamnă:
Restul sunt detalii din alte categorii.
Am distrus al treilea gi (unii îl știți drept kimono dar nu-i tot una). Și nu a fost ușor! O fost un gi Mizuno cu ștampila Kodokan, 950 g/m2. Nu mai găsesc eu altul ca el. Astăzi îl agăț în cui definitv. Nu și amintirile care îl însoțesc. Alea rămân cu mine. Dar mi-am luat altul aproape la fel de fain. Și eu și el suntem pregătiți pentru un nou set de amintiri. Nu am apucat să-l port și primele amintiri deja sunt neprețuite.
Îmi place la nebunie tehnologia. Ajută omul să-și vadă de treburile cu adevărat importante. Odată mi-am comandat ceva de pe AliExpress. Tocmai din China. Mi-o venit în vreo 2 săptămâni. Altădată mi-am comandat ceva de pe Ebay. Tot din China. Transport gratuit. Coletul o ajuns în vreo lună intact. Altădată mi-am comandat ceva de prin Europa. Transportul a fost realizat prin UPS. Centuri negre cu 7 dani în materie de curierat. M-or sunat dimineața pe la 10 și le-am spus sfios că nu-s la domiciliu ci la lucru ca tot omul. Mi-au replicat cu o eleganță debordantă: „Nici o problemă. Spuneți-ne adresa și venim acolo unde sunteți acum.” În juma’ de oră or fost în celălalt capăt de oraș. În SUA, cică au un soft pe mașini care în funcție de pachetele din mașină, computerul de bord le face așa un traseu încât ei virează doar dreapta. Șoferii vor înțelege de ce. Altădată am comandat ceva din Cehia. Prin DHL. Or zis patru zile, patru zile or fost. Am început să prind gustul consumaționismului ăsta internațional. Gi-ul nou de care vorbeam mai sus, l-am comandat din Germania. Singura metodă de transport era prin DHL. Îi știam, m-or servit prompt, era super. Vânzătorul, după expediere mi-a oferit și numărul de urmărire a coletului. L-am verificat de vreo două ori. Apoi de vreo cinci ori. Apoi de vreo douăzeci de ori. De ce? Nu pentru că aș suferi de tulburări obsesiv-compulsive. Ci din cauză că pachetul o făcut din Germania în România 2 zile. Din România în … România 5 zile. Și asta cu 3 telefoane la firmă. Și două prezentări în persoană la sediu. Și un SMS. Și discuție de genul: „Bună ziua aștept un colet.” „Păi vi-l aduce curierul...” „Este la dv. în depozit...” „De unde știți?” „Am așa ... un «feeling»” „?!?” etc. Gi-ul anterior, pățanie aproape identică. Toată povestea asta m-a făcut să mă gândesc câtă dreptate are Alifantis. Cred că îmi iau gi-ul nou și mă fac haiduc să prind comori, călătoare blonde și hoțomani de soi...
Restul sunt detalii din alte categorii.
Am distrus al treilea gi (unii îl știți drept kimono dar nu-i tot una). Și nu a fost ușor! O fost un gi Mizuno cu ștampila Kodokan, 950 g/m2. Nu mai găsesc eu altul ca el. Astăzi îl agăț în cui definitv. Nu și amintirile care îl însoțesc. Alea rămân cu mine. Dar mi-am luat altul aproape la fel de fain. Și eu și el suntem pregătiți pentru un nou set de amintiri. Nu am apucat să-l port și primele amintiri deja sunt neprețuite.
Îmi place la nebunie tehnologia. Ajută omul să-și vadă de treburile cu adevărat importante. Odată mi-am comandat ceva de pe AliExpress. Tocmai din China. Mi-o venit în vreo 2 săptămâni. Altădată mi-am comandat ceva de pe Ebay. Tot din China. Transport gratuit. Coletul o ajuns în vreo lună intact. Altădată mi-am comandat ceva de prin Europa. Transportul a fost realizat prin UPS. Centuri negre cu 7 dani în materie de curierat. M-or sunat dimineața pe la 10 și le-am spus sfios că nu-s la domiciliu ci la lucru ca tot omul. Mi-au replicat cu o eleganță debordantă: „Nici o problemă. Spuneți-ne adresa și venim acolo unde sunteți acum.” În juma’ de oră or fost în celălalt capăt de oraș. În SUA, cică au un soft pe mașini care în funcție de pachetele din mașină, computerul de bord le face așa un traseu încât ei virează doar dreapta. Șoferii vor înțelege de ce. Altădată am comandat ceva din Cehia. Prin DHL. Or zis patru zile, patru zile or fost. Am început să prind gustul consumaționismului ăsta internațional. Gi-ul nou de care vorbeam mai sus, l-am comandat din Germania. Singura metodă de transport era prin DHL. Îi știam, m-or servit prompt, era super. Vânzătorul, după expediere mi-a oferit și numărul de urmărire a coletului. L-am verificat de vreo două ori. Apoi de vreo cinci ori. Apoi de vreo douăzeci de ori. De ce? Nu pentru că aș suferi de tulburări obsesiv-compulsive. Ci din cauză că pachetul o făcut din Germania în România 2 zile. Din România în … România 5 zile. Și asta cu 3 telefoane la firmă. Și două prezentări în persoană la sediu. Și un SMS. Și discuție de genul: „Bună ziua aștept un colet.” „Păi vi-l aduce curierul...” „Este la dv. în depozit...” „De unde știți?” „Am așa ... un «feeling»” „?!?” etc. Gi-ul anterior, pățanie aproape identică. Toată povestea asta m-a făcut să mă gândesc câtă dreptate are Alifantis. Cred că îmi iau gi-ul nou și mă fac haiduc să prind comori, călătoare blonde și hoțomani de soi...