Fusăi la Oltenia și mă-ntorsăi cu sentimente tare amestecate. Da, știu că oltenii folosesc perfectul simplu pentru ziua în curs. Eu l-am folosit incorect, pentru acu câteva zile. Am fost în miezul Olteniei, la Craiova. Am plecat târziu și am mers mai mult pe întuneric. S-or apucat să facă Defileul Jiului, dar de data asta, așa cum trebuie. Mai au puțin de lucru dar când va fi gata, va fi unul din cele mai frumoase din țară. Va rivaliza lejer Transfăgărășanul și Transalpina. Când va fi gata, cred că îmi voi lua o mașină ieftină și o voi prepara să meargă „fain”. Va fi senzațional pe-acolo. După Defileul Jiului, drumurile bune continuă prin toată Oltenia. Late de pot depăși iresponsabil mașinile pe ambele sensuri deodată și încă mai rămâne loc de o mașină între ele. Și pentru că Oltenia este un sat cap-coadă, or făcut ceva deștept pe drumurile lor late: cam 70 km/h peste tot. Deci poți mere omenește în condițiile date. În Oltenia, am trecut prin cele mai tari trei sate E-VER! Deci: sunteți pregătiți? La un moment dat, ajungi în satul Văleni, adică, acolo unde stau cei din vale, mai departe meri prin satul Deleni, acolo unde stau cei din deal, iar dacă cotești unde trebuie, ajungi în satul Piscuri, acolo unde stau cei de pe piscuri, sat care colac peste pupăză, mai are și o coastă. Și mai am eu bănuiala că Oltenii sunt mari iubitori de animale. Există o mulțime de sate care adună astfel de oameni: Țânțăreni, Broșteni, Cocoreni etc. Craiova este poluată ceva fantastic. La modul deprimant. Oltenii au o chestie comună. Nu termină nimic din ce încep. Drumurile de exemplu, cu asfalt bun, late, bine trasate, dar nesemnalizate cum trebuie. Noaptea mergi mai mult la noroc. Dacă construiesc un parapet, nu-i mai pun și balustrada, dacă agață ceva în perete, din 4 șuruburi montează doar 3. Nu o să vezi niciunde un lucru finalizat 100%. Oricât: 50%, 75%, 99%, dar nu 100%! Dar sunt haioși, căci ei sunt fericiți cu ceva funcțional. Și mie îmi plac oamenii fericiți. Și m-am mai lămurit de ceva: la vâlceni le lipsește o doagă. Adică, cunosc și vreo doi în regulă, dar majoritatea nu-s cu toate acasă. Asta, o dau în scris! Delegația o durat două zile, mi-am făcut treaba și am plecat. Ziua, Oltenia nu mai e chiar așa, ceva de admirat. După balustradele șoselei, sărăcie multă. Pe drum, înapoi, conduceam eu pe lângă muntele meu preferat, îl admiram cum strălucea, mă perpeleam prin parbriz în soarele plăcut și discutam cu zeii schiului că ce fain ar fi dacă aș putea schia. Ce să vezi?!? MI-NU-NE! Când mă uit în retrovizoare, schiurilor mele li se vedea vârful ieșind de după bancheta din spate… Habar nu am cum or ajuns acolo, eu fiind în delegație. Trebuie că zeii schiului sunt atotputernici! Pentru a nu-i supăra, am făcut o ignoranță, am virat iute la stânga și în 30 min. eram la baza pârtiei. Am avut câteva ore de schi, ceva fantastic. Zăpadă, lume puțină, soare etc. Eh, acu nu chiar toate erau perfecte. Nu știu ce drac se tot întâmpla, dar teleschiul era mai mult oprit decât pornit. Că eram la coadă, că eram pe teleschi, când mi-era lumea mai dragă, teleschiul se oprea. Așa că am stat cu casca, mai mult sub braț decât pe cap. A fost minunat. Ah și m-am bronzat. Prevăd că zilele următoare, voi avea, din nou, un succes fantastic la femei. Mă duc să mă dau cu cremă hidratantă să nu mi se jupoaie pielea.