Odată, am fost la Bruxelles. Tot cu avionu'. Și m-am și întors de-acolo. Tot cu avionu'. La întoarcere, m-am dezbrăcat tot, am desfăcut toate bagajele, le-am pus frumos în tăvi și le-am dat la scanat. Nu scosesem din rucsac încărcătoarele pentru telefon și laptop. Și asta a fost foarte suspect. Domnul de la scanner a luat rucsacul și l-a dat pentru control la doamna de la masă. Doamna de la masă m-a întrebat politicos dacă îi dau voie să deschidă rucsacul. Bineînțeles că i-am dat voie, nu de alta dar în acel moment rucsacul era al ei, să zic așa... M-a rugat totuși să-l deschid eu. L-am deschis politicos și i l-am returnat cu un zâmbet. Zâmbetul nu era curtenitor. Era că știam ce va urma. Doamna de la masă a început să scoată din rucsac: 3 perechi de ciorapi murdari, 3 perechi de chiloți murdari, 3 tricouri purtate și o pereche de pantaloni mototolită. Chiar dacă purta mănuși, nu o mai ajuns să scoată și încărcătoarele. O hotărât instant că totul este în siguranță.
Altă dată, am venit cu avionul de la Roma. Așteptam undeva lângă poartă să se deschidă. Eu și restul pasagerilor. Cursa era „Atlassib-ul zburător”. La deschiderea porții, toți pasagerii au format instant ca după ani buni de antrenament, o perfectă pâlnie de oameni care se îmbrânceau și se împingeau și se înjurau și aruncau fulgere din ochi și tot ce conta era să ajungă primii la poartă. Nu că n-ar fi avut toți loc, era chestie de principiu și stimă de sine! Dar nu asta a fost fain în toată povestea. Fain o fost că la poarta de lângă, se îmbarcau niște militari. Tot cam atâția. Asta depindea de unde te uitai. Dacă te uitai din lateral, poate puțin oblic, puteai număra 4 rânduri de câteva zeci de soldați. Dar dacă te uitai din spate vedeai 4 soldați. Atât. Degeaba vociferam noi să-i copiem pe ăia. Bă! Pâlnia umană e pâlnie umană! Și cel mai bun intră primul în avion. Da?!?
Și a' mai faină dintre toate vine de la Milano. Nu știu dacă am visat sau nu, dar faza s-a petrecut în fața mea. Între mine și securitate nu se afla nimic. Am văzut faza din primul rând. Stăteam mulți la coadă. Sute. Majoritatea aveau acces vizual la punctul de securitate. La un domn o piuit scanner-ul și a trebuit să dea jos cureaua, să depărteze mâinile și picioarele și să accepte pipăielile unui „securist”. Toate bune și frumoase. Doar că, nu știu ce s-a întâmplat, dacă se cunoșteau, dacă o fi fost pasagerul impertinent, habar nu am. Tot ce știu este că la un moment dat, domnul de la securitate i-a tras pantalonii jos pasagerului și l-a lăsat în chiloți. În fața a sute oameni. Atât. Alte cuvinte nu mai am.
Altă dată, am venit cu avionul de la Roma. Așteptam undeva lângă poartă să se deschidă. Eu și restul pasagerilor. Cursa era „Atlassib-ul zburător”. La deschiderea porții, toți pasagerii au format instant ca după ani buni de antrenament, o perfectă pâlnie de oameni care se îmbrânceau și se împingeau și se înjurau și aruncau fulgere din ochi și tot ce conta era să ajungă primii la poartă. Nu că n-ar fi avut toți loc, era chestie de principiu și stimă de sine! Dar nu asta a fost fain în toată povestea. Fain o fost că la poarta de lângă, se îmbarcau niște militari. Tot cam atâția. Asta depindea de unde te uitai. Dacă te uitai din lateral, poate puțin oblic, puteai număra 4 rânduri de câteva zeci de soldați. Dar dacă te uitai din spate vedeai 4 soldați. Atât. Degeaba vociferam noi să-i copiem pe ăia. Bă! Pâlnia umană e pâlnie umană! Și cel mai bun intră primul în avion. Da?!?
Și a' mai faină dintre toate vine de la Milano. Nu știu dacă am visat sau nu, dar faza s-a petrecut în fața mea. Între mine și securitate nu se afla nimic. Am văzut faza din primul rând. Stăteam mulți la coadă. Sute. Majoritatea aveau acces vizual la punctul de securitate. La un domn o piuit scanner-ul și a trebuit să dea jos cureaua, să depărteze mâinile și picioarele și să accepte pipăielile unui „securist”. Toate bune și frumoase. Doar că, nu știu ce s-a întâmplat, dacă se cunoșteau, dacă o fi fost pasagerul impertinent, habar nu am. Tot ce știu este că la un moment dat, domnul de la securitate i-a tras pantalonii jos pasagerului și l-a lăsat în chiloți. În fața a sute oameni. Atât. Alte cuvinte nu mai am.