Asta-i o poveste veche de câţiva ani. O poveste din aia de nu o crezi dacă nu o vezi cu ochii tăi. Pentru neiniţiaţi, este de-a dreptul incredibilă şi halucinantă. Ireală şi suprarealistă. Cascadorii râsului. Dar se pare că în breasla însoţitorilor de bord, este foarte comună. Şi naturaleţea cu care abordează ei problema, susţin varianta. Povestea mea, însă, mai are o mică turnură finală. Dar să vă povestesc.
Am fost cândva cu avionul unei companii care avea stewardese românce. La îmbarcare, cumva, am intrat al doilea sau al treilea în avion. Primul pasager, un român transformat ieftin în italian, adică cu părul lung până la umeri, dat pe spate, uşor ondulat, desigur şi bineînţeles gelat, a blocat culoarul, deoarece el îşi aranja tacticos toate bagajele. Stewardesa de la intrare, o blondă magnifică dar care îţi aducea aminte de Barbie din filmul de animaţie Toy Story 2. Şi văzând stewardesa noastră blondă că pseudo-italianul nu se sinchiseşte să deblocheze culoarul, se duce la el şi cu o naturaleţe debordantă îi spune:
- Nu vă supăraţi, unde călătoriţi?
- La Timişoara.
- Puteţi să vă mutaţi în spate, vă rog? Locurile acestea din faţă nu merg la Timişoara.
- Desigur.
- Mulţumesc.
Italianu' se ia şi se mută pe locurile care merg la Timişoara, stewardesa se ia şi zâmbeşte în continuare la pasagerii care or reînceput să se scurgă în avion, iar eu şi încă vreo doi care am asistat la toată faza ne culegeam fălcile de pe jos. O dată din cauză că italianu' era mai prost decât Ken şi a doua oară că Barbie era mai inteligentă ca Einstein.
Faza asta nu am povestit-o la multă lume că sigur nu m-ar fi crezut. Dovadă zâmbetul politicos dar fals al celor vreo doi prieteni care ştiu că nu mint şi totuşi se uitau la mine ca la Creangă. În cercul meu de prieteni, există şi un grup de stewardese. La un moment dat, am ieşit cu câţiva prieteni, la masă fiind şi mai multe stewardese. Cândva în timpul conversaţiei se potriveşte să povestesc faza. Eram curios care era reacţia unor profesioniste din domeniu. Reacţia a bătut orice aşteptare de-a mea: o stewardesă blondă de la masă se ridică şi le spune celorlalte:
- Nah! Acum mă credeţi că a fost adevărat? De data asta am şi martori!
În încheiere, trebuie să vă ofer şi cheia poveştii: când a avut loc întâmplarea nu o cunoşteam pe stewardesa din poveste. La masă o cunoşteam deja dar nu realizasem că sunt unul şi acelaşi personaj, decât în acel moment. Şi mai recent, după ani de zile, a menţionat că prosteala cu locurile este folosită destul de des. Din câte am înţeles, mult mai des decât îmi permit să recunosc, având în vedere că cei vizaţi se ţin a fi din aceeaşi specie cu mine.
Am fost cândva cu avionul unei companii care avea stewardese românce. La îmbarcare, cumva, am intrat al doilea sau al treilea în avion. Primul pasager, un român transformat ieftin în italian, adică cu părul lung până la umeri, dat pe spate, uşor ondulat, desigur şi bineînţeles gelat, a blocat culoarul, deoarece el îşi aranja tacticos toate bagajele. Stewardesa de la intrare, o blondă magnifică dar care îţi aducea aminte de Barbie din filmul de animaţie Toy Story 2. Şi văzând stewardesa noastră blondă că pseudo-italianul nu se sinchiseşte să deblocheze culoarul, se duce la el şi cu o naturaleţe debordantă îi spune:
- Nu vă supăraţi, unde călătoriţi?
- La Timişoara.
- Puteţi să vă mutaţi în spate, vă rog? Locurile acestea din faţă nu merg la Timişoara.
- Desigur.
- Mulţumesc.
Italianu' se ia şi se mută pe locurile care merg la Timişoara, stewardesa se ia şi zâmbeşte în continuare la pasagerii care or reînceput să se scurgă în avion, iar eu şi încă vreo doi care am asistat la toată faza ne culegeam fălcile de pe jos. O dată din cauză că italianu' era mai prost decât Ken şi a doua oară că Barbie era mai inteligentă ca Einstein.
Faza asta nu am povestit-o la multă lume că sigur nu m-ar fi crezut. Dovadă zâmbetul politicos dar fals al celor vreo doi prieteni care ştiu că nu mint şi totuşi se uitau la mine ca la Creangă. În cercul meu de prieteni, există şi un grup de stewardese. La un moment dat, am ieşit cu câţiva prieteni, la masă fiind şi mai multe stewardese. Cândva în timpul conversaţiei se potriveşte să povestesc faza. Eram curios care era reacţia unor profesioniste din domeniu. Reacţia a bătut orice aşteptare de-a mea: o stewardesă blondă de la masă se ridică şi le spune celorlalte:
- Nah! Acum mă credeţi că a fost adevărat? De data asta am şi martori!
În încheiere, trebuie să vă ofer şi cheia poveştii: când a avut loc întâmplarea nu o cunoşteam pe stewardesa din poveste. La masă o cunoşteam deja dar nu realizasem că sunt unul şi acelaşi personaj, decât în acel moment. Şi mai recent, după ani de zile, a menţionat că prosteala cu locurile este folosită destul de des. Din câte am înţeles, mult mai des decât îmi permit să recunosc, având în vedere că cei vizaţi se ţin a fi din aceeaşi specie cu mine.