Momârlanu'

Maşina mea magică m-a dus într-un loc magic unde întotdeauna mă năpădesc amintiri magice şi unde liniştea este magică, auzindu-se doar vântul care răcoreşte magic şi inima care bubuie magic de efort şi gândurile lăsate să zburde magic şi să se asocieze liber, repetă magic numele a 16 persoane magice din viaţa mea. Poate din cauză că una dintre ele m-o sunat şi m-o întrebat de ce gâfâi, fac sex sau mă antrenez? Şi toată conversaţia o fi dus şi la alte amintiri. Da, acu sunt 16 (pentru prima oară am numărat) şi gândurile mele bune se îndreaptă spre voi. Sper că nu v-aţi supărat că v-am luat cu mine. N-am plănuit dar am ajuns în Parâng. Unii zic că e anticul Pharangos. Nu se ştie sigur dar numele seamănă rău. Am urcat cu maşina până la Căsuţa din Poveşti. Cea mai eroină maşină. O singură dată o zis că nu poate urca şi o trebuit să-mi iau avânt. Fiecare cabană era cu trântorii ei, fiecare cu cântecul ei la chitară, fiecare răscolitor. Când am plecat din Timişoara asudam în hibernare fiind. În Parâng, prima oară, meream la umbră. 20 de grade şi miros de cetină. Să nu mă urâţi. Nu e vina mea. Am făcut tură lungă, de creastă, căci cărarea e pentru pantofari. Cei care mă ştiu, la munte dacă nu e zăpadă, se mere la bustul gol. M-am căcat pe mine de frig. Cei care aţi umblat prin Parâng ştiţi de ce. Şi m-am bucurat de fiecare tremurat. O să-mi aduc aminte cu plăcere de ele la Timişoara. Pe primul vârf erau doi cu un câine. Frumos exemplar, un fel de golden retriever cu păr mai scurt şi masiv. A venit lătrând spre mine dar ne-am oprit amândoi la vreun metru unu de altu'. Primul pas l-am făcut eu, întinzându-i mâna să mi-o miroase. Speram că m-am spălat după ce mi-am mângâiat pisica. Dar i-o plăcut de mine. Şi mie de el şi am devenit cei mai buni preteni. Cât am vorbit cu proprietarii numa' călare pe mine era. Când am plecat o vrut să vină cu mine dar l-or strigat stăpânii. O clipă nu o ştiu ce să facă dar cred că o calculat că eu încă nu i-am dat de mâncare, ăilalţi doi i-or fi dat tot timpul. Mi-a aruncat o privire, s-a întors şi a plecat. Este revelator cum trăiesc animalele momentul. Genunchiul beteag a început să facă figuri înainte de ultimul urcuş, aşa că am tras dreapta pe o culme cu privelişte care făcea toţi banii. Am scos fasolea cu cârnaţi, am savurat-o contemplând nimicnicia omului în faţa naturii şi m-am întins pe spate să mânc un măr. Tocmai v-am spus şi secretul cum să faceţi dacă vreţi să fiţi în Parâng şi să aveţi Retezatul la picioare. Cred că l-am terminat înainte să adorm. 30 de minute de somn acolo, m-au încărcat cât 30 de nopţi în oraş. M-a trezit un avion dar n-am deschis ochii pentru el. Apoi s-a auzit un al doilea. Apoi un al treilea. Am plecat 3 ore şi or început ăştia războiul?!? Când deschid ochii, de după lanţul muntos, nişte nori negri ca smoala tunau şi fulgerau. Îl ştiţi pe Speedy Gonzales? S-ar fi mişcat în reluare pe lângă mine. Atât la adunat lucruri cât şi după ce am plecat. Pietrele zburau de sub bocanci ca la raliul de coastă, aruncam pământ până în ceafă. Trei tinerei coborau de mai sus şi îi ajungeam. Liceu-facultate. Dacă se întâlneau cu ursul, erau hrană sigură. Nu au habar că mirosurile şi sunetele sunt purtate de vânt: "Ui ce vine ăla! Dar nu-l lăsăm, nu?!?". Mno, v-aţi prins că m-am activat. Tineri bravi, trebuie să recunosc: or fost în tenişi de 2 lei pe Parângul Mare şi cu greu îi ajungeam. Dar bocancii cu talpă Vibram bat tenişii, tehnica energia şi experienţa tinereţea. Cel puţin azi. Ne-am salutat milităreşte la final şi s-or dus la pretenii lor care îi aşteptau cu o bere. Răpăiala o durat 15 minute pe ceas. Nu mi-era urât de apă, nu mi-era că tremur de frig, mi-era că aveam trepiedu' în spate și fulgera. Dar am reușit de nu l-am testat pe post de paratrăznet. Oricum, m-am făcut ciuciulete cu tot poncho. Dar după ploaie vine soare... Alte 15 minute mai târziu eram uscat şi iar mă perpeleam în soarele prietenos. La final până am împachetat, m-am întreţinut cu un domn de treabă de la munte, ca să folosesc un pleonasm, care dormea la umbra maşinii mele. Coborâse de pe Retezat şi urca pe Parâng. Cu Golf VI smile emoticon Dacă aş fi avut cu mine câteva din cele 16 persoane aş mai fi stat. Singur, o fost de-ajuns. Şi am făcut şi nişte poze să fiu sigur că nu am visat şi să nu mă acuzaţi că inventez. Deocamdată cea mai semnificativă.



PS. Da, acolo departe e releul din Parâng.